floresdesilvia

Dimineata biblica

2012-02-11T13:16:00.000-08:00

În întunericul în destrămare
copacul atîrna între cer şi pămînt,
cu crengile întinse-a răstignire.
Cocoşi înfriguraţi cîntă înfundat
o dată ,
de două ori,
de trei ori,
noaptea se furişează departe
să-şi plîngă misterul trădat,
dimineaţa înfige în palmele visului
prima rază de lumină
ca un piron de argint.

BIBLICAL MORNING

In the breaking dark
a tree hangs between the sky and the earth
with its branches stretched like crucified.
Frozen cocks are singing
once,
twice,
thrice,
the night creeps along
to weep over her betried mystery,
the morning thrusts in the palm of the dream
the first ray of light
like a silver nail.

Antipozi

2012-02-10T02:34:00.001-08:00

El era la-nceput de drum,

ea era la sfîrşit.

Ea era vegheată de lună,

el de răsărit.

El îşi dorea universul,

ea lumina şi versul.

Se-ntîlneau uneori

dincolo de culori,

prin păduri de fum,

prin perdele de ploi,

el privind înainte,

ea privind înapoi.

Şi pe drumul din vis, nesfîrşit,

el mergea spre apus,

ea spre răsărit.

ANTIPODES

He was at the beginning of his road,

she was at the end.

She was watched by the moon,

he was watched by the dawn.

He wanted the universe,

she the light and the verse.

They met sometimes

beyond the colors,

through forests of smoke,

through curtains of rain,

he looking forward,

she looking backward.

And on the endless way of the dream

he went to the dusk,

she went to the dawn.

De ce îmbătrînim ?

2012-02-09T01:15:00.000-08:00

Constantin P.Popescu : Foc alb (artalibre.blogspot.com)

De ce îmbătrînim, mă-ntrebi,
cu disperare-aproape...
Nu ştiu ce să-ţi răspund,
e, poate, o necesară pregătire
pentru moarte,
o învăţare a semnelor ei
şi-o blîndă resemnare...
Da, ai dreptate,
bătrîneţea e nedreaptă,
jumătate
din prea scurta viaţă
suntem bătrîni.
Îmbătrîneşte-n noi lumina,
timpul şi dorinţa.
Dar noi, noi nu îmbătrînim.
E-acolo, în adînc,
un neatins tărîm
unde o torţă albă,
cu focul pururi viu şi tînăr,
arde-nentrerupt.

WHY ARE WE GETTING OLD ?

Why are we growing old, you ask me,
almost with despair...
I don't know what to answer you,
it is perhaps a necessary preparation
for death,
a learning of its signs
and a gentle resignation...
Yes, you are right,
old age is unjust,
half
of our too short life
we are old.
It is growing old in us the light,
the time and the desire.
But we, we aren't growing old.
There is in our depths
an untouchable realm,
where a white torch,
with ever living and young fire,
is continuously burning.

Nemiloasă, lumina...

2012-02-08T03:45:00.001-08:00

Nemiloasă, lumina

mă smulge din braţele somnului

ca pe un prunc

de la sînul mamei sale.

Violent retrăiesc senzaţia

celui care, obosit de veghere

la căpătîiul unui mort drag,

cu lacrimile uscate pe obraz,

se afundă cîteva ceasuri în uitare,

pentru ca apoi zorii cenuşii,

cu muzica lor funebră,

să-i aducă sălbatic în minte

cumplita, ireversibila, întîmplare.

MERCILESS, THE LIGHT...

Merciless, the light

snatches me from the arms of the sleep

as a child

from his mother's womb.

Violently I relive the feeling

of one who, tired of surveillance

at the head of a dear dead,

with dried tears on his cheek,

sinks into oblivion for a few hours,

for the gray dawn

with their funeral music

wildly to bring into his mind

the terrible, irreversible event.

Pe vremea mea...

2012-02-07T03:16:00.000-08:00

Ciudat, vîrstnicii spun adesea : "Pe vremea mea..."
Pe vremea mea, tinerii erau mai luminoşi,
oamenii, mai blînzi,
dimineţile, mai frumoase.
De parcă tinereţea
ar fi singurul anotimp al vieţii.
De parcă vremea de acum
n-ar mai fi vremea lor.
De parcă ar fi murit demult...

IN MY TIME...

Strange, the elder seldom say : " In my time..."
In my time, the young were more light,
people, more gentle,
the mornings, more beautiful.
As the youth would be
the only season of the life.
As the present time
would not be their time.
As they would have died for a long time now...

Călcîiul lui Ahile

2012-02-06T02:28:00.000-08:00

În grădina lui Dumnezeu domnea veşnicia,

cînd, strecurîndu-se din nu ştiu care cotlon neştiut,

timpul se încolăci în jurul pomului vieţii

ispitindu-i pe Adam şi pe Eva cu mărul vremelniciei.

Apoi se răsuci şi-l muşcă pe Dumnezeu de călcîi.

ACHILLES' HEEL

In the garden of God was reigning the eternity,

when, slipping from an unknown corner,

the time coiled up around the tree of life

tempting Adan and Eve with the apple of transiency.

Then he turned up and bit God's heel.

Secretul

2012-02-05T00:21:00.000-08:00

Şarpele mă priveşte

somnolent şi nemişcat,

de parcă ar ascunde

o taină ,

prima taină a Domnului,

încredinţată lui,

şarpelui cu solzi de-ntuneric,

în ziua dintîi.

Fantele înguste ale pupilelor

păstrează secretul ucigător

pe care în ziua aceea din rai

şarpele

la-ncredinţat la rîndul lui

omului.

THE SECRET

The serpent looks at me

sleepy and motionless,

as if he would hide

a secret,

the first secret of God

entrusted to him,

to the serpent with scales of darkness,

in the first day.

The narrow slits of the pupils

preserve the mortal secret

which in that day in heaven

the serpent

entrusted in his turn

to the man.

Insomnie III

2012-02-04T04:04:00.001-08:00

Timpul s-a oprit :
parcă aş fi la judecata de apoi,
Dumnezeu s-a ascuns în noapte
şi tace acuzator...
Insomnia îmi jupoaie nervii
îmi arde pleoapele
îmi strecoară
un sînge lucid în artere,
tîmplele-mi zvîcnesc
de singurătate.
Oraşul doarme
pămîntul doarme
universul doarme,
sunt centrul insomniac al lumii...
Aştept soarele
să nască o nouă zi,
dureros de albă.

INSOMNIA III

The time has stopped :
it seems to me to be at the last judgement,
God has hidden in the night
and is accusingly silent...
Insomnia skins my nerves
burn my eyelids
slips a lucid blood in my arteries,
my temples are beating
with solitude.
The city is sleeping
the earth is sleeping
the universe is sleeping,
I'm the insomniac center of the world...
I wait for the sun
to give birth to a new day
painfully white.

Ausencia

2012-02-02T08:17:00.000-08:00

În absenţa ta încep să uit anotimpurile,
legănarea copacilor, gingăşia ierbii,
caldura şoptită a nopţilor,
prospeţimea dimineţilor albastre

răsfrînte în privirile tale,
prima ceaşcă de cafea

ca o infuzie de viaţă,
atingerea înmirezmată a ploii,
fruntea mea pe umărul tău
resemnată, căutînd pacea...

Plimbările lungi şi revenirile

într-o dulce, fericită osteneală,

mîna ta, uşoară ca o pasăre,

cu degete lungi izvorînd culori,

freamătul ei aproape imperceptibil

în mîna mea, vocea,

fumul albăstrui al ţigării

învăluindu-te în aura depărtării...

AUSENCIA

In your absence I begin to forget the seasons,

the swinging of the trees, the tenderness of the grass,

the whispered heat of the nights,

the freshness of the blue mornings

reflected in your eyes,

the first cup of coffee,

like an infusion of life,

the perfumed touch of the rain,

my head resting on your shoulder,

resigned, looking for peace...

The long walks and the returns

of a sweet, happy weariness,

your hand, light like a bird,

with long fingers springing colors,

its almost imperceptible anxiety

in my hand, your voice,

the blue smoke of your cigarette

wrapping you in an aura of distance...

Insomnie II

2012-02-01T07:56:00.001-08:00

Noaptea mă pîndeşte
cu ochi de lună.
E ora lupului, ora fatală,
cînd vreun suflet în agonie
stă singur în faţa întunericului.
Şi poate de veghe am rămas
spre a-i fi martor neştiut
desprinderii.

INSOMNIA II

The night spies on me
with its eyes of moon.
I's the wolf hour, the fatal hour,
when some soul in agony
stands alone in front of the darkness.
And maybe I am on the watch
to be an unknown waitness
of its detachment.

Insomnie I

2012-01-31T06:01:00.001-08:00

Prinsă într-o buclă de timp fără de somn,
mă rotesc ca un fluture de noapte
în incandescenţa albă a gîndurilor.
Frici uitate îşi ridică şerpeşte capetele,
mă privesc cu ochi ficşi, dau să se repeadă ;
atunci chem fetiţa cu rochiţă decolorată de soare,
ea ştia să îmblînzească şerpii, nu se temea de ei,
avea un cîntec de legăn pentru fiecare,
îşi desenase un cerc magic
şi răul nu putea s-o atingă,
dar acum cercul se strînge
şi noaptea îmi încinge tîmplele
cu spini de întuneric.

INSOMNIA I

Caught in a loop of time without sleep,
I spin like a moth
in the white incandescence of my thoughts.
Forgotten fears rise their head like serpents,
look at me with fixed eyes, rushing to attack ;
then I call the little girl with the dress faded by the sun,
she knew to tame the serpents, didn't fear of them,
she had a lullaby for everyone,
had drown a magic circle
and evil couldn't touch her,
but now the circle narrow
and the night girds my temples
with thorns of darkness.

Diminuendo

2012-01-30T00:46:00.001-08:00

Zile cenuşii, fără identitate,
singurătate...
Încerc sfioasă un dialog
cu mine însămi,
dar constat
consternată
că nu mai am întrebări,
le-am risipit pe toate
pe cărările vieţii,
faptele mele
au fost un fel de răspunsuri,
uneori adevărate
alteori eronate,
dar tot mai confuze
în lumina difuză
a amurgului,
iar acum tăcerea
se lasă
compactă
ca o ninsoare
tot mai deasă.

DIMINUENDO

Gray days, without identity,
loneliness...
I try a shy dialogue
with myself,
but I find
astonished
that I have no more questions,
I scattered them all
on the pathes of my life,
my actions
were a sort of answers,
sometimes true
sometimes wrong,
but more and more confused
in the diffused light
of the twilight,
and now the silence
falls
compact,
like the snow
more and more dense...

Viziune

2012-01-29T03:10:00.000-08:00

Priveam cu nesaţ norii,
nesfîrşite turme păscînd seninul,
trandafirii grădini suspendate,
enorme corăbii cu pînzele umflate,
ameţitoare bolgii danteşti
sau imaculate aripi de îngeri ...
Priveam pînă ce
privirea mi se contopea cu înaltul
şi cădeam lin către cer
într-o suavă imponderabilitate,
iar norii mă primeau cu atingeri lăptoase
în care mă pierdeam încet
ca-ntr-o voluptuasă nirvana.

VISION

I was avidly watching the clouds ,
endless herds grazing the blue,
rose hanging gardens,
huge ships with swollen sails,
dizzying dantesque bolgia
or immaculate wings of angels...
I was watching until
my eyes was blanding with the high
and I fell gently to the sky
in a delicate imponderability
and the clouds received me with milky touches
in which I was slowly losing
as in a voluptuous nirvana.

Cum să fac să vezi frumuseţea ?

2012-01-28T01:06:00.000-08:00

Cum să fac să vezi , copile,
frumuseţea acestor clipe senine,
cînd viaţa-i o cursă drăcească,
ispitindu-te cu sclipiri de pucioasă ?
Cum să fac să asculţi
măreaţa muzică a sferelor
în sarabanda sălbatică
a ţipetelor războinice ?
Cum să fac să desluşeşti Cuvîntul
în barbara-ncîlceală a limbilor omeneşti ?
Cum să fac să vezi
frumuseţea stranie a copacilor,
şi demnitatea lor tragică,
cînd sunt îngenuncheaţi
şi culcaţi fără milă la pămînt ?
Cum să fac să-nţelegi
perfecţiunea dumnezeiască a universului,
cînd copii scheletici se sting de foame
şi bătrîni uitaţi imploră moartea
în spitale mizere ?
Cum să fac să respiri
calmul acestor zile-nsorite de toamnă,
cînd răsuflarea îngheţată a iernii
cotropeşte aerul ?
Cum să fac să închini imnul tău fraged
inefabilului miracol al vieţii,
cînd stihiile lumii
întind mîinile lor hîde să te cuprindă ?

Cum să fac să zăreşti
chiar şi numai pentru o clipă
intangibila frumuseţe divină ?

Şi totuşi, copile, deschide ochii...

HOW TO MAKE YOU SEE THE BEAUTY ?

How to make you feel, kid,
the beauty of these serene moments,
when life is a devilish race,
tempting you with glimpses of brimstone ?
How to make you listen
the magnificent music of the spheres,
in the wild sarabande
of the screams of warr ?
How to make you explain the Word
in the barbarian confusion
of the human languages ?
How to make you see
the strange beauty of the trees
and their tragic dignity
when we make them kneel
and throw them down without mercy ?
How to make you understand
the divine perfection of the universe
when skeletal children are yet dying for hunger
and forgotten old are beging their death
in miserable hospitals ?
How to make you breath
the calm of these sunny days of autumn,
when the frozen breeze of the winter
is just invading the air ?
How to make you worship your tender hymn
to the ineffable miracle of the life,
when the ghosts of the world
strech their skinny arms to catch you ?

How to make you view
even for a blessed moment
the intangible beauty of God ?

And yet, kid, open your eyes...

Requiem aeternam

2012-01-27T00:35:00.001-08:00

http://www.youtube.com/watch?v=pl0DcMUmlMU&feature=related

O presimţire sumbră îi învăluia inima.
Doamne, facă-se voia ta !
Spre bolţile catedralei
melodia suia, şi suia, şi suia :
requiem aeternam
kyrie eleison
dies irae
confutatis
lacrimosa
agnus dei
lux aeterna.
Melodia suia,
dincolo de bolţile catedralei,
dincolo de bolţile cerului,
dincolo de îngeri...
Şi odată cu ea
plăpîndul lui suflet
se înălţa în lumina eternă.

REQUIEM

A grim foreboding covered his heart.
Lord, thy will be done !
Toward the vaults of the cathedral
the tune climbed and climbed and climbed :
requiem aeternum
kyrie eleison
dies irae
confutatis
lacrimosa
agnus dei
lux aeterna.
The tune climbed
beyond the vaults of the cathedral,
beyond the heaven,
beyond the angels...
And with it
his frail soul
climbed in the eternal light.

Amadeus

2012-01-26T07:21:00.001-08:00

Adevăr vă zic, Dumnezeu chiar la iubit.
Şi el l-a iubit pe Dumnezeu.
Dumnezeul lui era muzica.
Dumnezeu e muzică.
Altfel cum ne-ar răscoli
atît de profund, atît de necuprins ?
Dumnezeu l-a iubit
şi i-a dăruit una dintre
cele mai frumoase muzici din lume.
Ne topim în muzica lui
ca într-o eternă primăvară.
Dumnezeu l-a iubit
şi l-a răpit în floare
pentru că Dumnezeu îi ia la el pe cei buni,
iar el atinsese perfecţiunea.

AMADEUS

I tell you the truth, God really loved him.
And he loved God too.
His God was the music.
God is music.
Otherwise how it would move us
so deeply, so boundlessly ?
God loved him and gave him
one of the most beautiful music in the world.
We melt in his music
as in an eternal spring.
God loved him
and took him away in bloom
because God takes to him the good ones
and he had reached perfection.

Magister ludi

2012-01-24T23:32:00.001-08:00

Omul acela se juca cu nevăzutul
reuşise să-l prindă în formule secrete,
ecuaţii perfecte, numai de el ştiute.
Pretindea că numai nevăzutul există,
nevăzutul, neauzitul, nemirositul,
negustatul şi nepipăitul,
într-un cuvînt neantul.
Şi mai pretindea că neantul
este o mărime variabilă
pentru că petele de neant
iau tot felul de forme,
care de care mai vii şi mai strălucitoare,
dar îţi dai seama că sunt de neant
pentru că sunt extrem de schimbătoare.
Uitaţi-vă la apa din rîu, spunea el,
nu-i niciodată aceeaşi,
deci am putea să spunem
că rîul există şi nu există.
Tot aşa soarele, pămîntul, copacii, păsările...
Cu norii e ceva mai uşor :
aceştia au forme atît de tranzitorii
şi se numesc cînd aburi, cînd ploaie...
Orice lucru se uită în fiecare clipă
peste umăr, la imaginea lui din trecut,
şi, după cum spunea un alt maestru foarte priceput,
solum certi, nihil esse certi.
Singurul lucru mai consistent este ideea,
pentru că ea e singura neschimbătoare,
însă locuieşte într-o lume prea îndepărtată
ca să fie atinsă vreodată.
Poţi jongla cu orice lucru
dacă eşti destul de isteţ să-l strecori
într-o formulă cît mai abstractă,
şi se porni pe brodat,
însă la un moment dat,
cînd era cît pe ce să dea lovitura
băgîndu-l în ţarc chiar pe bunul Dumnezeu
( care îngăduie atîtea, dar de astă dată n-a mai suportat ),
se transformă el însuşi într-o pată de neant...

Gîza

2012-01-23T02:44:00.000-08:00

Adesea deplîngeam în nopţile de vară
prea scurta viaţă a gîzelor de-o seară,
uitînd că-n mîinile lui Dumnezeu
o gîză efemeră sunt şi eu
şi că asemeni gîzei îmi trăiesc,
în vis, răstimpul pămîntesc.
Dar poate gîza fără-nsemnătate
trăieşte clipa ca eternitate.
Astfel şi eu ar trebui
în clipă veşnicia a trăi.

THE BEETLE

I often in the summer nights complained
the too short life of one evening beetles,
forgeting that in the hands of God
a short-lived beetle I am too
and like the beetle I also live
in the dream, my earthly time.
But maybe the unimportant beetle
lives its moment in eternity.
Thus I should have to live
the eternity of every moment.

Hibernală

2012-01-22T00:55:00.000-08:00

Îmi atîrn gîndurile
în copacul iernii,
mici ţurţuri scînteietori
topindu-se în razele amiezii
cu lacrimi albastre,
imagini multiplicate
ale durerilor lumii.
Iar pomul iernii creşte
răstignind lumina,
rădăcinile lui sunt izvoare
şopotind sub crusta subţire;
iarna e doar o altă stare
de agregare a lumii,
mai solidă şi mai pură,
celule de sevă-ngheţată,
aşteptînd un nou început.

WINTER THOUGHTS

I hang my thoughts
in the winter tree,
small sparkling icicles
melting in the rays of afternoon
into blue tears,
multiplied images
of the pain of the world.
And the winter tree grew
crucifying the light,
its roots are fountains
whispering under the thin crust ;
winter is just another state
of aggregation of the world,
more solid and more pure,
cells of frozen sap
waiting for a new beginning.

Lumnină de iarnă

2012-01-21T03:21:00.000-08:00

Lumină de iarnă
lumină bătrînă
cer închis peste vis
ai ajuns în sfîrşit
coborînd infinit -
din raiul meu ofilit
tu singură ai rămas
lumină de iarnă
ultim popas.

WINTER LIGHT

Winter light
old light
sky closed over the dream
you finally has come
infinitely discending -
from my withered paradise
only you has remained
winter light
last halt.

Fluturi

2012-01-20T01:02:00.000-08:00

Ea avea capul plin de fluturi,
atît de minunaţi încît
nu îndrăznea să facă nici o mişcare
de frică să nu zboare
roiul multicolor
lăsînd în urmă
o pulbere de aur.

Ea avea capul plin de vise,
dar nu le mărturisea niciodată,
de frică să nu se preschimbe
în coşmare.

Ea avea capul plin de mirabile cuvinte,
dar tăcea cu încăpăţînare,
de frică să nu le piardă
tainicul înţeles.

BUTTERFLIES

She had her head full of butterflies,
so wonderful that
didn't dare to make any movement,
for fear of flying
the multi-colored cluster
leaving behind
a powder of gold.

She had her head full of dreams,
but she never confessed,
for fear of changing them
into nightmares.

She had her head full of mirable words,
but was stubbornly silent,
for fear of losing
their mysterious meaning.

Echilibristică

2012-01-19T01:25:00.000-08:00

Mereu cu sufletul la gură
mereu clatinîndu-ne
în echilibru instabil
deasupra prăpastiei
ca dansatorii pe sîrmă,
vegheaţi, nu dormiţi,
ne spune Domnul,
vegheaţi , nu dormiţi,
dar cum să dormi, Doamne,
pe o sîrmă atît de îngustă
balansîndu-se mereu
deasupra prăpastiei ?

BALANCE

Always quite out
always thrilling
in unstable balance
above the precipice
like dancers on wire,
watch, don't sleep,
Lord says to us,
watch, don't sleep,
but how to sleep, Lord,
on such a thin wire
always shaking
over the precipice ?

Cimitirul dintre vii

2012-01-18T02:50:00.001-08:00

Năpădit de uitare,
ascuns de ierburi înalte
cu inscriptiile şterse
de ploi şi de timp
crucile obosite
privind spre pămînt
micul cimitir de ţară
cu morţii lui anonimi
sfidînd veşnicia
între vii mustind de sevă.

THE CEMETERY AMONG THE VINEYARDS

Invaded by oblivion
hidden by the high weeds
with inscriptions erased
by the rains and by the time
with tired crosses
looking to the earth
the small country cemetery
with its anonymous dead
defying eternity
among the vineyards oozing with sap.

Numai o tentă de alb

2012-01-17T05:46:00.000-08:00

Numai o tentă de alb
şi infernul noroios al străzii
a strălucit rece şi curat.
Feeric a srălucit.
Numai o tentă de alb
şi sufletul s-a copilărit.
Numai o tentă de alb
şi lumea s-ar fi schimbat.

ONLY A TINT OF WHITE

Only a tint of white
and the muddy hell of the street
is shining, cold and pure.
As in a fairy tale is shining.
Only a tint of white
and soul becomes a child.
Only a tint of white
and the world would change.

Ipostaze ( triptic )

2012-01-16T02:55:00.000-08:00

Copilul se zbenguia prin văile
înflorite de stele ale universului,
se ascundea printre nebuloase,
arunca în tării soarele , chiuind de bucurie,
călărea cozile străvezii ale cometelor,
se-nvîrtea în căluşeii galaxiilor,
mai repede, tot mai repede,
pînă ce lumile erau cuprinse de ameţeală,
văile sumbre răsunau de rîsul zglobiu,
numai că într-o zi ( măsurată în eoni )
copilul obosi, îşi puse uşor capul
pe Norul lui Magellan şi aţipi...
De atunci universul merge în vîrful picioarelor
şi se tot îndepărtează
de frică să nu trezească pruncul ceresc.

Tînărul trecea prin oraş gînditor,
totul era de vînzare,
arginţii rînjeau la soare,
pînă şi sufletul ajunsese monedă de schimb.
Mulţimea îl urma fascinată,
cuvintele lui picurau blînd,
îl hrăneau pe flămînd,
îl vindecau pe lepros,
moartea o-nduioşau...
Era subţire ca o nuia de măslin,
uneori prefăcea apa în vin,
înmulţea pîinile şi peştii,
o voce tainică-i spunea : tu eşti alesul !
şi vestea-l uimea, îl întrista,
adevărul îi ardea buzele,
se ruga : ia de la mine paharul acesta,
dar paharul nu putea fi strămutat,
aşa că tînărul a pornit singur
pe drumul neîndurat...

Bătrînul înainta cu greu prin văgăunile înzăpezite,
ţurţuri îi atîrnau din sprîncenele-ncîlcite,
se împiedica ba de o planetă,
ba de un soare îngheţat,
nu mai ştia încotro se îndreaptă
şi nici de unde-a plecat...
O rază muribundă lumina straniu universu-n eclipsă,
dar munţii de întuneric creşteau ne-ncetat...

SECULAR

2012-01-14T02:11:00.000-08:00

Stejar secular din parcul oraşului Băileşti

La început a fost o sămînţă plăpîndă, purtată de vînt,

apoi o nuia subţire, înălţînduse an de an,
într-o năpraznică chemare,
rotindu-se în jurul său în cercuri tot mai largi,
pînă cînd, ameţit de lumină,s-a oprit undeva în cer.
Acum sprijină bolta pe umerii-i verzi,
ca un Atlas vînjos şi hirsut,
iar vîntul se rătăceşte uneori
prin labirintu-i de crengi.
Cîte oare au trecut, un veac, două, trei,
timpul l-a uitat de mult,
sub coroana cît universul, oraşul
a îmbătrînit, s-a năruit şi iar a răsărit,
oamenii au vieţuit, au iubit, s-au gîrbovit,
apoi s-au retras undeva, la margine,
să nu-i încurce pe tineri,
care s-au pus iar pe clădit
sub vasta coroană protectoare.
Se spune că rădăcinile lui au împînzit oraşul,
oriunde ai săpa dai peste rădăcinile lui pulsînd de sevă,
sau poate sunt chiar rădăcinile oraşului,
rădăcinile lui nemuritoare.

REVELAŢIE

2012-01-13T04:26:00.001-08:00

Acolo unde vîntul se revarsă
ca un rîu nevăzut peste nesfîrşita cîmpie
aducînd cu sine murmurul infinitului,
acolo te-am văzut, Nemărginitule,
gînditor, la porţile seninului,
şi sufletul mi s-a aninat
de mantia ta străvezie.
Cerul întreg era o privire,
albastră, intensă, nepămîntească,
norii închipuiau cetăţi morganatice,
iar tu păşeai în gloria-ţi nelumească
printre aspre ierburi sălbatice.
Ţi-am simţit copleşitoarea prezenţă
şi-am ştiut că întotdeauna fi-va aşa,
te vei plimba mereu gînditor prin pustiuri
şi nostalgici mereu te vom căuta.

REVELATION

There where the wind flows
like an invisible river over the endless plain,
bringing with him the murmur of the infinite,
I saw you there, Boundless,
thoughtful, at the gates of the serene,
and my soul hung of your trasparent cloth.
The whole sky was but a look
blue,intense, unearthly,
the clouds were imagining misterious cities
and you were walking wraped in your glory
grave, among rough wild grasses.
I felt your overwhelming presence
and I knew that always it will be so,
thoughtful you will always walk through the deserts
and we shall always follow you.

FÎNTÎNA

2012-01-12T02:07:00.000-08:00

Cînd eram copil
mă uitam ades în fîntînă,
era o fîntînă bătrînă
cu ghizduri înverzite de muşchi,
mă fascina întunecata clătinare a apei
şi rămîneam îndelung să ascult
ecouri şi şoapte ciudate urcînd din adînc.
Credeam pe atunci că fîntîna nu are fund
iar cerul oglindit în ea
mi se părea mai înalt.
Îmi imaginam că e un drum
spre un alt tărîm
şi mă înfiora chemarea
greu răzbătînd din apa grea.

Am revenit peste ani,
fîntîna era secată,
nu prea adîncă şi plină de mîl.
Totul era schimbat,
copilăria se îndepărta rîzînd,
dar ştiu că dacă aş fi îndrăznit
aş fi putut ajunge atunci
prin fîntînă, pe celălalt tărîm.

THE WELL

When I was a little girl
I often used to look in the well,
it was an old well,
with the edge green with moss,
I was fascinated by the dark shaking of the water
and I was staying for long to listen
the strange echos and whispers climbing from the deep.
I thought then that the well had no bottom
and the sky reflected inside
seemed to me higher.
I used to imagine the well to be a way
to another realm,
its call hardly coming at surface from the heavy water
made me shudder.

I returned years after,
well was drained,
not very deep and full of mud.
Everything was changed,
my childhood got away laughing,
but I know that if I dared
I could get then
through the well, on the other realm.

UNDE SUNT ROMÂNII DE ALTĂDATĂ ?

2012-01-11T06:53:00.001-08:00

Unde sunt românii de altădată,
cu chipul bărbat, cu pleata bogată ?
Mihai, Mihnea, Mircea, Matei,
în bronz străjuiesc pe alei,
enigmatice chipuri de departe privind
veacul cel mic monoton zumzăind.
Matei, Mircea, Mihnea, Mihai,
mai veghează umbros mioriticul plai.
Deasupră-le teii ramuri coboară
încoronîndu-i a doua oară.
Unde sunt voievozii de odinioară,
cu chip vulturesc, cu dor sfînt de ţară ?
Rînd pe rînd în moarte descălecară.

INOCENŢĂ

2012-01-10T07:22:00.001-08:00

Amintirea unui copac
tremurătoare coloană
pe cerul fără nori al copilăriei,
plopul meu cu pere aurii
care împrumutau verii
parfumul lor de soare topit,
scara-nfrunzită pe care
în după-amiezele leneşe şi pustii
mă căţăram în infinit...

Astăzi ştiu că vara nu e eternă,
şi plopii, minunaţii plopi cu pere de aur,
există doar în poveşti...

INNOCENCE

The memory of a tree,
a green and trembling column
in the sky without clouds of my childhood,
my poplar tree with golden pears
which lent to the summer
their scent of melted sun,
the ladder of leaves on which
in the lazy and desert afternoons
I climbed into infinity...

Today I know that summer isn't eternal,
and poplars, the wonderful poplars with pears of gold,
there are only in the fairy-tales...

ZBOR INVERS

2012-01-09T05:51:00.000-08:00

Ca nişte pui fără pene
căzuţi din cuibul ostil,
neputincioşi şi miraţi,
bătrînii privesc cuminţi
rotirea uriaşei păsări negre
care le-ntunecă soarele
cu aripa-i de umbră,
încercînd să-i înveţe,
cîte unul, cîte doi,
zborul înapoi...

FLIGHT BACK

Like featherless chicks
fallen from the hostile nest,
helpless and astonished,
the old look quiet
the turning round of the huge black bird
that darkens their sun slowly
with its wing of shadow,
trying to teach them,
one by one,
the flight back...

DIALOG

2012-01-08T07:42:00.000-08:00

Ţi-am spus : viaţa mea e un dezastru.
Dar tu susţineai că dezastrele nu există,
din apocalipsa frunzei se naşte lumina.
Ţi-am spus : n-am timp să iubesc,
trebuie să-mi fac ordine în viaţă,
mereu amînata ordine, din mereu amînata viaţă...
Mi-ai spus : deasupra haosului pluteşte răbdătoare ordinea,
în spatele harababurii omeneşti
se află o rînduială mult mai subtilă.
Şi-apoi dragostea pune toate lucrurile la locul lor,
e doar principiul armoniei universale !
Ţi-am spus : n-are rost, e prea tîrziu pentru mine.
Mi-ai spus : poţi oricînd să clădeşti pe ruine !

DIALOGUE

I said : my life is a disaster.
But you claimed that there is no disaster,
from the apocalypse of the leaf arises the light.
I said : I have no time to love,
I need to make some order in my life,
the always postponed order in the always postponed life...
You said : above the chaos waits patient the order,
behind the human bustle
there is a much more subtle order.
And then, love puts all the things in their place,
it's just the principle of the universal harmony !
I said : it's useless, it's too late for me.
You said : never it's late to build on the ruins.

MONOTON

2012-01-07T09:21:00.000-08:00

Un ceas care merge stînd
este timpul în eternitate,
un ceas bătînd orele pe loc,
cu ticăit monoton,
egal şi fără speranţă
aşteptînd lucrurile să se arate
din fatală distanţă,
iar şi iar, în zadar...

MONOTONOUS

A clock going while it stay
is the time in eternity,
a clock beating the hours on the spot,
with a monotonous ticking
equal and hopeless,
waiting for things to show
from the deadly distance,
again and again, in vain...

PLOUĂ ÎN IANUARIE

2012-01-06T05:37:00.000-08:00

Plouă în ianuarie,
cerul ne botează
cu lacrimi cenuşii ,
culorile mor
în noroiul străzilor,
gîndurile se îneacă
în mohorîtele ape
care ţin prizonieră lumina.
Nici un duh nu mai pluteşte
deasupra lumii,
totul e tern şi murdar.
Unde sunt zăpezile de altă dată,
însoritele zăpezi ale copilăriei ?

IT'S RAINING IN JANUARY

It's raining in January,
the sky baptize us
with gray tears,
the colours are dying
into the mud of the streets,
the thoughts are drowning
in the gloomy waters
that imprison the light.
No spirit soars any longer
above the world,
everything is dull and dirty.
Where are the snows of once,
the sunny snows of the childhood ?

SFOARA

2012-01-05T01:39:00.000-08:00

Exasperat de zădărnicia lucrurilor
care printr-o ciudată entropie
se degradează mereu
în părţi componente şi indecente fragmente,
Cioran şi-a legat sertarul cu sfoară,
o soluţie deloc surprinzătoare pentru un filozof
( dar, se ştie, filozofia lui e pură poezie )
mereu în căutare de esenţe
şi nepăsător la aparenţe,
chiar dacă estetic vorbind
un mîner era mai potrivit.
Dar sfoara este mult mai docilă
decît orice mîner complicat şi rebel.
Şi unde mai pui că-i mai rezistentă,
deloc insolentă, mlădioasă şi ingenioasă,
aşa încît, ca orice filozof care se respectă,
Cioran şi-a legat sertarul cu sfoară,
simplissima sfoară primordială.

THE STRING

Exasperated by the futility of the things
which by a strange entropy
constantly degrade
into parts and indecent pieces,
Cioran has tied his drawer with a string,
a not at all surprising solution for a philosopher
( but, it's known, his philosophy is pure poetry )
always searching for essences
and indifferent to appeareances,
although aesthetically speaking
a handle was more suitable.
But a string is more docile
than any complicated and rebellios handle.
And besides it's stronger,
not insolent, supple and ingenious,
so that, as any philosopher who is self-respecting,
Cioran has tied his drawer with a string,
the simple primary string.

POEŢII N-AU BANI DE HOTEL

2012-01-04T07:25:00.000-08:00

Poeţii n-au bani de hotel,
poeţii locuiesc în camere mizere
şi visează o lume mai bună.
Dar ei pot oricînd
să ajungă pe lună.
Poeţii n-au bani de hotel
ei locuiesc în cer
şi se-ncălzesc la febra
frunţii lor arzînd pe o carte.

POETS HAVE NO MONEY FOR HOTEL

Poets have no money for hotel,
poets live in squalid rooms
and dream a better world.
But they can any time
to reach the moon.
Poets have no money for hotel,
they live in heaven
and warm themselves at the fever
of their forehead burning on a book.

DE UNDE VINE SPERANŢA ?

2012-01-03T08:42:00.000-08:00

Constantin P. Popescu : Aripi ( artalibre.blogspot.com )

De unde vine speranţa,
această pasăre Phoenix
renăscînd mereu
din propria-i cenuşă ?
Să fi înţeles zeii cumplita
povară a celui menit suferinţei,
lăsînd-o clandestin,
milostiv, să se strecoare
în cel mai ascuns cotlon
al cutiei cu tristeţi ,
fatidică zestre a fiinţei ?
De-acolo dă să-nflorească
la primul licăr de lumină,
la prima adiere blajină,
la primul fior de cîntec
şi prinde aripi iar şi iar,
învăpăind întunericul.

WHERE IS HOPE COMING FROM ?

Where is hope coming from ?
This bird Phoenix
always reborn from its ashes ?
Would have the gods understood
the terrible burden of that ment to suffer,
leting it secretly, mercifully to slip
in the most hidden corner
of the box of sorrows,
fateful dowry of the being ?
From there starts blooming
at the first gleam of light,
at the first gentle breeze,
at the first thrill of a song,
and spreads its wings again and again,
blazing up the darkness.

DEOCAMDATĂ SUNTEM NEMURITORI

2011-12-30T01:56:00.000-08:00

Încă nu ştim ce e noaptea,
deşi uneori
din cer se scutură umbre
şi se răsfiră nori.
Încă nu ştim ce e noaptea,
deşi alteori
arcuim curcubee
peste clipe ce dor.
Încă nu ştim ce e noaptea,
deşi deseori
ni se umezesc ochii
de un dor trecător.
Incă nu ştim ce e noaptea,
ne trezim tot în zori
şi locuim în lumină.
Deocamdată suntem nemuritori.

FOR THE MOMENT WE ARE IMMORTAL

Still we don't know what's the night,
although sometimes
the sky shakes shadows
and gather the clouds.
Still we don't know wat's the night,
although other times
we bend rainbows
over painful moments.
Still we don't know what's the night,
although often
we have wet eyes
for a passing yearning.
Still we don't know what's the night,
we wake up at dawn
and live in light.
For the moment we are immortal.

GREUTATEA ARIPEI

2011-12-29T07:57:00.000-08:00

Greu e zborul, greu
să te smulgi din rădăcinile ţărînii,
să te-nalţi printre stele şi îngeri
să-ţi spui vreau să zbor, trebuie să zbor,
tîrîndu-ţi paşii prin singurătăţile zilei,
trebuie să zbor sau măcar să plutesc
deasupra cenuşiului clipelor,
deasupra munţilor de zgură ai realităţii,
greu e zborul, aproape imposibil,
înlănţuit de pămînt
şi strivit de greutatea aripei.

THE WEIGHT OF THE WING

Hard is the flight, hard
to tear yourself out from the roots of the dust
to rise among the stars and angels
to tell yourself I want to fly, I have to fly,
dragging your steps through the loneliness of the day,
I have to fly or even to soar
over the gray moments,
over the mountins of dross of the reality,
hard is the flight, almost impossible,
chained to the earth
and crushed by the weight of the wing.

FARSA

2011-12-28T04:31:00.000-08:00

La început ni se spune
că vom juca într-o piesă genială,
urmată de o fastuoasă gală.
Însă curînd ne dăm seama
că participăm la o farsă,
o farsă miraculoasă, totuşi o farsă,
cu acelaşi sfîrşit pentru toţi,
fie genii, fie netoţi.
La început totul pare minunat,
decorul e viu colorat
şi nu bănuim că-i de carton,
dar scenariul devine tot mai monoton
pe măsură ce înaintăm pe scenă...
După ce ne-am jucat mai bine sau mai rău
rolul de figurant sau de erou,
ni se spune răspicat că trebuie să murim
pentru ca rolul să pară convingător.
În sală e tot mai întuneric
şi ne cuprinde o teamă vecină cu isteria,
simţim doar prezenţa unor ochi străini
pîndindu-ne avizi agonia.
Şi atunci ne dăm seama
că am participat la o farsă
şi îngenunchiem tăcut...
Dar, oricum, nu avem
altceva mai bun de făcut.

THE FARCE

At the beginning we are told
that we will play a brilliant piece,
followed by a somptuous gala.
But soon we realize
that we are participating to a farce,
a miraculous one, but a farce,
with the same end for all
may they be geniuses or stupid.
First everything seems great,
the scenery is colorful
and we don't suspect it to be of pasteboard,
but the scenario becams more and more monotonous
as we move on the stage...
After we have played better or worse
our part of a dummy or of a hero,
we are bluntly told that we must die
in order that the part would look convincing.
The room is growing dark
and we are caught by a hysterical fear
and we feel the presence of some foreign eyes
hungryly watching our agony.
And then we realize
we have participated to a farce
and we kneel silently...
But anyway, we have nothing better to do.

MÎINILE

2011-12-27T04:47:00.000-08:00

" Ca să vorbeşti de Mozart ar trebui să-ţi înmoi pana în curcubeu."
( Diderot )

Se spune că mîinile lui
erau mici şi zglobii.
De aceea a scris poate
cea mai diafană muzică din lume.
Şi cea mai sprinţară.
Neastîmpărul vîntului,
clopoţeii de argint ai ploii,
jocul de-a v-aţi ascunselea al norilor,
prospeţimea frunzişului ud,
clocotul iubirii...
Clapele cîntau singure.
Uneori mîinile lui visau
şi atunci pianul murmura vrăjit
eine kleine nacht musik.
Alteori, melodia curgea
din vîrful degetelor, năvalnică,
izbucnind într-o simfonie a tinereţii.
Se-ntîmpla însă ca mîinile să fie triste :
atunci notele se prefăceau în lacrimi,
se tînguiau într-un adagio răscolitor.
Cu aripile frînte prea devreme,
frămîntîndu-şi mîinile, Cherubino se tînguia :
"Să mor acum, acum, cînd abia am început să trăiesc ?"
Nu ştia că e nemuritor.

THE HANDS

" To speak of Mozart means to put the pen into the rainbow. "

They say his hands
were small and lively.
Therefore he wrote
the most gracious music of the world.
And the most sprightly.
The restlessness of the wind,
the silver bells of the rain,
the hide-and seek playing of the clouds,
the freshness of the wet foliage,
the whirl of love...
The keys were singing almost by themselves.
Sometimes his hands was dreaming
and the piano whispered, spellbound,
eine kleine nacht musik.
Other times the melody was flowing
from the top of his fingers, rashing,
erupting in a symphony of youth.
It happened that his hands to be sad :
then the notes turned into tears ,
languishing in a heartbreaking adagio.
With wings broken too early,
wringing his hands, Cherubino was languishing :
" To die now, now when I just started to live ? "
He didn't know he is immortal !

HOTARE

2011-12-26T09:25:00.000-08:00

Între cel ce ştie
şi cel ce află,
ce adîncă mirare.
Între cel ce află
şi cel ce caută,
ce îngustă cărare.
Între cel ce caută
şi cel ce visează,
ce tărîm necunoscut.
Între cel ce visează
şi cel ce doarme,
ce prăpastie de netrecut.

BOUNDS

Between one who knows
and one who finds,
what a deep wonder.
Between one who finds
and one who seeks,
what a narrow path.
Between one who seeks
and one who dreams,
what an unknown realm.
Between one who dreams
and one who sleep,
what an impassable abyss.

POVESTE DE CRĂCIUN ( pentru copii mici şi mari )

2011-12-23T00:54:00.000-08:00

Cîndva, s-a născut la Betleem, din nevoia de puritate a lumii, un prunc luminos şi alb ca laptele. Şi pruncul s-a născut dintr-o fiinţă curată, ca o floare de crin, într-o iesle săracă, încălzită doar de răsuflarea blîndă a boilor sacri. Iar la naşterea sa, şi pe cer s-a născut o stea. Era steaua unei noi credinţe, mai blîndă şi mai tolerantă : credinţa Iubirii. Pruncul strălucea de har în ieslea sa şi puternicii regi ai lumii au venit să i se închine, recunoascîndu-i supremaţia. Iar puterile răului s-au zvîrcolit şi au poruncit să fie omorîţi toţi pruncii. Şi pruncii au fost omorîţi. Iar pruncul Isus a fost nevoit să fugă din calea răului, pe spinarea unui asin, în ţara lui Ra. O ţară în care, cu veacuri în urmă, un faraon luminat, numit Akenaton, vestea domnia iubirii, întruchipată de Soare. Un singur Soare. Şi iată că acel Soare intra acum în Egipt, umil şi necunoscut, sub chipul unui prunc plăpînd.
Apoi pruncul a crescut şi şi-a urmat destinul tragic pentru a salva, prin sacrificiul lui, frumuseţea şi bunătatea lumii. Şi ca să ne aducem aminte mereu de Copilul din noi, Pruncul Ceresc ne-a dăruit Crăciunul, sărbătoarea Începutului. Să ne bucurăm deci, şi să-l naştem pe pruncul Isus în sufletul nostru !

RĂSTIGNIRE

2011-12-22T02:43:00.000-08:00

Un copil răstignit în zăpadă,
purtînd instinctiv toate durerile lumii
pe umeri-i firavi,
acolo unde ar fi trebuit să-i crească
aripi îngereşti,
un copil prăbuşit în zăpadă,
sub orbitorul soare de iarnă,
un copil dorind să moară
în zăpada pură ca sufletul lui.

CRUCIFIXION

A child crucified in the snow,
bearing istinctively all the pain of the world
on his tiny shoulders,
where it ought to grow
wings of angel,
a child fallen in the snow,
under the blinding sun of winter,
a child wanting to die
in the snow as pure as his soul.

PARABOLĂ

2011-12-21T04:37:00.000-08:00

Unul rostogolindu-şi bolovanul,
celălalt cărînd crucea,
S-au întîlnit pe povîrnişul
muntelui misterios.
S-au privit o clipă,
cu simpatie şi cu durere...
Va trebui să cobor, gîndi Sisif.
Va trbui să mă înalţ, îşi spuse Isus.

PARABLE

One rolling his stone,
the other carrying the cross,
they met on the slope
of the mysterious mountain.
They looked each other for a moment,
with sympathy and sadness...
I'll have to go down, thought Sisyphus.
I'll have to rise, told Jesus to himself.

ILUZIONISM

2011-12-20T04:19:00.000-08:00

Marc Chagall : The Poet

Poetul este iluzionistul care
scoate mereu din joben
ba un porumbel, ba o floare,
ba o lună, ba un soare,
ba un sentiment, ba un gînd,
( dar nu dintre cele de rînd )
sau cu emfază ne arată
o femeie pe jumătate tăiată,
între două iubiri sfîşiată,
sute de panglici colorate,
doi pitici care puşi cap la cap
dau un om cu dublă personalitate
şi, dacă nu eşti destul de atent ,
poate să ridice în jurul tău o cetate
( iluzorie, desigur,ca toate ! ).
Şi, jonglînd cu universul,
scoate pe îndelete
munţi de singurătate,
maree de lacrimi,
fantomatice planete...
Odată, din pură curiozitate,
m-am apropiat de joben şi m-am uitat :
eram aproape să mă pierd
în hăul acela fără fund,
dar de descoperit, adevăr vă zic,
n-am descoperit nimic.

ILLUSIONISM

The poet is the illusionist
who takes always out of his topper
a bird, or a flower,
a moon, or a sun,
a feeling, or a thought
( but not ordinary ones )
or emphatically shows us
a woman cut in half,
torn between two loves,
hundreds of colored ribbons,
two dwarfs who put toghether
make a man with split personality,
and, if you're not careful enough,
may rise a fortress around you
( illusory, of course, like any other ! ).
And, juggling with the universe,
is taking out at leisure
mountains of loneliness,
tides of tears,
ghostly planets...
Once, out of pure curiosity,
I approached the topper and I looked :
I was about to lose myself
in the bottomless abyss,
as to discover, I really say it,
I discavered nothing !

CAPTIVITATE

2011-12-19T06:25:00.000-08:00

Fărîmă de timp captiv
în clepsidra lumii,
conştient de curgerea sa,
omul e o lacrimă zîmbitoare
pe un obraz de stea...

CAPTIVITY

A glimpse of time trapped
in the hourglass of the world,
aware of its running,
man is a smiling tear
on the cheek of a star...

MIGRAŢIE

2011-12-18T03:43:00.000-08:00

Venim din uitare,
plecăm în uitare...
Suntem doar intervale
pe care fiecare
le umple cum poate
iubind
cîntînd
rătăcind...
E o trecere gălăgioasă
de suflete migratoare,
chiar de lăsăm în urmă piramide,
imense cuiburi goale
în care veşnicia îşi face culcuş.

MIGRATION

We come from oblivion,
go into oblivion...
We are only intervals
that each one
fills as he can
loving
singing
suffering
wandering...
It's a noisy passing
of migratory souls,
even if we leave behind pyramids
huge empty nests
in which the eternity goes asleep.

INCERTITUDINE

2011-12-17T05:10:00.000-08:00

Doamne, tu ai sădit în noi
atît credinţa, cît şi îndoiala.
Credinţa, pentru a te căuta mereu,
îndoiala, pentru a nu te afla niciodată.

UNCERTAINTY

God, you have sown inside us
both faith and doubt.
Faith, to always seek for you,
doubt, to never find you.

CEAS DE NISIP

2011-12-16T04:14:00.001-08:00

Mă nărui încet
din spaţiul-timp
curbat peste memoria lumii,
căzând mă înalţ,
dună rătăcitoare
purtată de vîntul veşnic viu,
strălucesc
aureolată pentru o secundă
de o rază fugară
şi-apoi mă pierd
în imensitatea deşertului.

SAND GLASS

I break down slowly
from the space-time
curved over the memory of the world,
I fall raising,
wandering dune
carried by the eternally living wind,
I glow
haloed for a second
by a hasty ray,
and then I lose myself
in the immensity of the desert.

ARTIFICII

2011-12-15T03:08:00.000-08:00

Constantin P. Popescu : Foc de artificii

Stelele-n cer -
îndepărtate focuri de artificii.
Din cînd în cînd,
scîntei cad pe pămînt
şi înfloresc.

FIRE-WORKS

The stars in the sky -
far fire-works.
Sometimes
some sparks falls on the earth
and bloom.

BUSOLA

2011-12-14T00:55:00.000-08:00

Busola inimii mi s-a dereglat,
mi-arată nordul neîncetat,
regatul soarelui întunecat...
Sufletul mi-a naufragiat într-o mare de ceaţă,
gândul mi-alunecă pe întinderi de gheaţă,
tăceri de dincolo mă adie ,
vidul, avid, tot mai des mă îmbie,
o oboseală istorică duc în spate,
generaţii de oase moarte...
Am rătăcit comoara sădită în mine,
duhul cel adevărat, dansînd pe ruine..
Tînjesc după alba, frageda zi,
când acul busolei se va răsuci,
înapoi, la locul ştiut,
daruindu-mă unui nou început.

THE COMPASS

The compass of my heart has damaged,
it points unceaselessly to the north,
to the reign of the dark sun.
My soul has been wrecked in a sea of mist,
my thought slips on ice surfaces,
silences of beyond breathe me ,
the void, greedily, more often lures me.
A historical weariness I have on my beck,
generations of dead bones...
I have lost the treasure laying inside me,
the true spirit, dancing among the ruins.
I long for the white, tender day,
when the nidle of the compass will turn
beck, in the right place,
to offer me a new beginning.

DIMINEAŢA

2011-12-13T06:11:00.000-08:00

Dimineaţa, îmi caut îndelung inima
rătăcită printre vise...
În somn, o împrumut mereu cuiva
care încearcă să evadeze
dintr-un coşmar.
Cu două inimi vei reuşi, îi spun.
Însă dimineaţa
îmi găsesc inima tremurând
într-un colţ boţit de cearşaf.
Tot mai singură.

IN THE MORNING

In the morning, I look for my heart
lost among the dreams...
In the sleep I lend it always
to somebody who tries to escape
from a nightmare.
With two hearts you'll succed, I tell him.
But in the morning
I find my heart trembling
in a rumpled fold of the sheet.
Ever more lonely.

TURNUL

2011-12-12T05:37:00.000-08:00

Turnul se înalţă deasupră-mi,
turn imuabil, de piatră.
Cînd oare l-am zidit,
atît de înalt,
atît de neclintit,
strivindu-mă cu umbra lui ?
Privesc în sus
şi-aproape ameţesc :
vîrful i se pierde-n ceaţă.
Cînd oare l-am înălţat,
piatră cu piatră ?
E trecutul din care m-am retras,
pas cu pas,
coborînd la temeliile
turnului.

THE TOWER

The tower rises above me,
an unchanging tower, of stone.
When I did built it,
so high,
so firm,
crushing me with its shadow ?
I look up
and almost I get dizzy :
its top is lost in the mist.
When did I raise it,
stone by stone ?
It's my past which I left
step by step,
geting to the foundations
of the tower.

VÎNT ASTRAL

2011-12-11T04:28:00.000-08:00

Constantin P. Popescu : Solar II ( artistiq.blogspot.com )

Un vînt astral mă duce uneori
prin lumi numai de mine visate,
prin galaxii neumblate,unde ard mii de sori.
Pornesc pe urmele lui Dumnezeu,
încercînd să aflu taina cea mare
din care am răsărit şi eu,
astru firav, infinit condamnat la o clipă,
pasăre cu gînd în loc de aripă.
Călătorind prin universul fără hat
străbat magnetice, mirifice ploi,
şi-n găuri negre cad neîncetat,
dar trombe de lumină mă poartă înapoi.
Visez că voi ajunge cîndva
la ţărmul unde se naşte lumina,
unde creşte strălucind infinit
şi sălbatic se preface în stea.

ASTRAL WIND

An astral wind carries me sometimes
in the worlds dreamt only by me,
in the unknown galaxies,
where thousands suns are burning.
I follow the footsteps of God
trying to find out the great secret
from whom I myself have rised,
feeble star, infinite condemned to a moment,
a bird with thought instead of wings.
Travelling in the unbounded universe
I pass through magnetic, miraculous rains,
I ceaselessly fall in the black holes,
but whirls of light carry me back.
I dream that I'll come sometimes
at the shore where the light is born,
where it infinitely grows
and wildly becomes a star.

CERŞETORUL

2011-12-10T04:01:00.000-08:00

Pablo Picasso : Crouching Beggar

Un cerşetor întinde sfios mîna
la marginea vieţii...
Oglindă rasturnată
a măreţiei omului,
ne îndeamnă
să ne aplecăm privirea
asupra neantului din noi.

Ca o statuie a singurătăţii
s-a împietrit în tăcere.

THE BEGGAR

A beggar is shyly holding out his hand
at the border of the life...
Reversed mirror
of the human grandeur,
he pushes us
to incline our eyes
over the nothingness inside.
Like a statue of loneliness
he became stiff with silence.

CALEA

2011-12-09T01:24:00.000-08:00

Constantin P. Popescu : Calea Lactee ( artistiq.blogspot.com )

Miraculoasă Cale Lactee,
eşti Drumul pe care venim
şi plecăm,
vîrtejul de lumină
viaţă ivind,
urma lui Dumnezeu,
pierdută-n veşnicii.

THE WAY

Magic Milky Way,
you are the Road on which
we come and go away ,
the whirl of light
taking out life,
the footprint of God,
lost in eternities.

TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE

2011-12-08T05:53:00.000-08:00

Dacă vreţi să fiţi mereu tineri,
amintiţi-vă că timpul nu există,
spargeţi toate oglinzile
şi gustaţi nectarul fiecărei clipe,
precum fluturele,
efemer şi etern în splendoarea sa.
Dacă vreţi să fiţi mereu tineri,
fremătaţi precum copacul,
îndrăgostit de lumină,
cu zeci de braţe slăvind-o.
Dacă vreţi să fiţi mereu tineri,
călătoriţi precum marea,
către zări mereu neştiute,

murmurând un cântec infinit...

ETERNAL YOUTH

If you want to be always young,
remember that time does not exist,
break all the mirrors
and taste the nectar of each moment,
like a butterfly,
ephemeral and eternal in its splendour.
If you want to be always young,
rustle like a tree,
in love with the light,
glorifying it with tens of branches.
If you want to be always young,
travel like the sea,
toward unknown horizons,
murmuring an infinite song...

TEATRU

2011-12-07T08:41:00.000-08:00

Lidia Simeonova : Sad Masks

Soarele îşi plimbă reflectorul
peste teatrul lumii.
Pretutindeni măşti, măşti, măşti...
Deodată tresare :
o rază s-a aşezat
pe chipul mirat
al unui copil...

THEATRE

The sun turns round its limelight
over the theatre of the world.
Everywhere masks, masks, masks...
Suddenly it bounds :
a rey has set
on the amazed face
of a child...

CLEPSIDRĂ

2011-12-06T01:17:00.000-08:00

simt uneori cum timpul
curge prin mine
ca printr-o vie clepsidră
aud murmurul lui nevăzut
insidioasă otravă cuminte
ce mi se strecoară încet
în sange
în carne
în oase
în ochi
în cuvinte

HOURGLASS

I feel sometimes the time
flowing inside me
as in a living hourglass
I hear its invisible rustling
insidious quiet poison
that steals slowly
in my blood
in my flash
in my bones
in my eyes
in my words.

SĂ FIU O FRUNZĂ

2011-12-05T00:38:00.000-08:00

Leonid Afremov : Morning Mood

Să fiu o frunză
pe aleile toamnei
foşnind a singurătate.

TO BE A LEAF

To be a leaf
on the pathes of autumn
rustling of loneliness.

CULORILE TOAMNEI

2011-12-03T02:31:00.000-08:00

Culori ale toamnei
atît de vii străluciţi
înainte de-a muri.

AUTUMN COLORS

Autumn colors
so vividly shine
before dying.

AM AUZIT FRUNZELE

2011-12-02T04:51:00.000-08:00

Am auzit frunzele căzînd
toată noaptea,
se desprindeau încet
şi cădeau ca-n somn
cu foşnet sec.
Am auzit stelele căzînd
toată noaptea,
stele uscate
din copacul ceresc.
A doua zi salcîmul
stătea golaş
în zdrenţele-i galbene,
smerit ca un cerşetor
în faţa toamnei.

I HEARD THE LEAVES

I heard the leaves falling
all night,
tearing off slowly
and falling as in sleep
with dry rustling.
I heard the stars falling
all night,
the withered stars
from the tree of heaven.
The next day robinia
stood naked
in yellow rags,
humble like a beggar
in front of autumn.

DRUM DE TOAMNĂ

2011-11-30T22:36:00.000-08:00

Constantin P. Popescu : Drum de pădure ( artistiq.blogspot.com )

Drum de toamnă, unde duci ?
Nu cumva pe la răscruci ?
Intr-o vale prea adîncă,
pe un pisc înalt de stâncă,
sus, la cerul de opal,
la o dragoste-n zadar,
printre visurile mele
sau în noaptea fără stele ?

AUTUMN ROAD

Autumn road, where are you leading ?
Are you leading to the crossing ?
In a deep dark valley,
on a high mountain peak ,
in the large opal sky
to a love wasted in vain,
in the night without stars?

TOAMNĂ

2011-11-29T04:44:00.000-08:00

Toamnă,
prezenţă stranie printre frunze
umbră în cer
foşnet de tristeţe
tînjire către nicăieri.

Toamnă,
prezenţă stranie în inimă
umbră în gînd
tristeţe în foşnet
galbenă stea căzînd.

AUTUMN

Autumn,
strange presence among the leaves
shadow in the sky
rustle of despair
yearning to nowhere.

Autumn,
strange presence in heart
shadow in mind
sadness in rustling
yellow star falling.

TIMP RĂNIT

2011-11-27T06:46:00.000-08:00

În orele întunecate
cînd somnul e alungat de veghe,
tăcerea devine aproape materială,
ca un zgomot de fond
din galaxii îndepărtate,
sau poate e glasul timpului
tîrîndu-se anevoie
printre interminabile secunde,
printre spaime şi gînduri
ce cresc monstruos...
Fantastic animal rănit
îşi urlă neputinţa către stele,
nereuşind să articuleze
decît o înfricoşătoare,
incomensurabilă tăcere.

WOUNDED TIME

On the dark hours
when the sleep is banished by the wake,
the silence becomes almost physical
like a back noise
from distant galaxies,
or perhaps it is the voice of the time
hardly dragging itself
among endless seconds,
among fears and thoughts
that are monstrously growing ...
Fantastic wounded animal
is screaming its weakness to the stars
unable to articulate
but a terrible,
immeasurable silence.

ULTIMA GUTUIE

2011-11-26T10:15:00.000-08:00

Greu atîrnînd,
pendule de aur
măsurînd
un timp aproape rotund,
gutuile
nu s-au putut împotrivi
chemării întunecate
răzbătînd din pămînt,
s-au rostogolit rînd pe rînd
în poala grădinii,
zdrenţuită de vînt.
Numai una a rămas,
pe creanga cea mai înaltă,
sfidînd gravitaţia
şi veghind
migraţia frunzelor,
aripi veştede,
plutind în derivă.
Numai ea a rămas
în ceaţa plumburie,
lîngă creanga muşcată de ger,
mic glob de lumină,
ce nu vrea încă
să se desprindă de cer.

GÎNDURI DESPRE TIMP

2011-11-01T06:36:00.000-07:00

Timpul e numai o condensare
a luminii în lucruri,
o pîlpîire
şi-o-ntunecare.

Timpul e acţiune,
tot ce e nemişcat
e dincolo de timp,
absolutul
e dincolo de timp.

Timpul e schimbare,
e rîul care netezeşte pietrele,
le poartă de colo-colo,
apoi le fărîmiţează,
le preface în vînt
şuierînd într-o nevăzută clepsidră.

THOUGHTS ABOUT TIME

Time is only a condensation
of the light in things,
a flickering
and a darkening.

Time is action,
everything still
is out of time,
the absolute
is out of time.

Time is changing,
is the river that smooths the stones,
carries them around,
then splits them up
and turn them into wind
whistling in an invisible hourglass.

FLUTURI DE NOAPTE

2011-10-31T12:15:00.000-07:00

Fluturi de noapte
cu aripi de scrum
orbiţi orbitînd
în jurul corolei de foc
îşi află întunericul
în miezul luminii.

NIGHT BUTTERFLIES

Night ash-winged butterflies
blindly turning round
the flower of fire
find their dark
in the middle of the light.

ASTRONOMICĂ

2011-10-29T16:00:00.000-07:00

Luna,
rătăcind prin pădurile răsturnate ale norilor,
rotundă şi clară
şi totuşi atît de neverosimilă,
aproape îmi smulge
sufletul
cu un ţipăt de uimire,
înălţîndu-l şi apoi prăvălindu-l
în genunile fără sfîrşit
ale cerului.

ASTRONOMICAL

The moon,
wandering through the overturned
forests of the clouds,
round and clear
and yet so unbelievable,
almost is tearing
my soul
with a cry of wonder,
raising it and throwing it down
in the endless abyss
of heaven.

PAHARUL

2011-10-01T15:30:00.000-07:00

Ea vedea mereu
partea plină a paharului,
iar el partea goală.
Poate de aceea
se completau atît de bine.
Şi cu toate că
între ei se stîrneau
nenumărate furtuni,
chiar şi acestea
erau furtuni
într-un pahar cu lacrimi.

THE GLASS

She always saw
the full half of the glass
and he the empty one.
Maybe that's why
they completed so well
each other.
And although between them
many storms aroused
even these
were storms
in a glass of tears.

OBELISCUL ( NEMURITORII )

2011-10-01T15:23:00.000-07:00

Sub acest obelisc
au încăput 113 oameni,
osemintele a 113 soldaţi
răpuşi în cel de-al doilea război mondial.
Ce puţin spaţiu vital
le trebuie celor nemuritori !
Ei trăiesc pe verticală.

THE OBELISK ( THE IMMORTALS )

Under this obelisk
found room 113 people,
the remains of 113 soldiers
fallen in the Second World War.
What little vital space
the immortals need !
They are living vertically.

PREMONIŢIE

2011-10-01T06:09:00.000-07:00

Cîndva, într-o eră îndepărtată,
cineva va pronunţa un sunet
şi toate splendorile lumii
vor năvăli în mintea noastră,
vor năvăli în inima noastră.
Poezia nu va mai fi
acea înşiruire uneori greoaie
de cuvinte simţite, pătimite, visate,
ci un lucru mult mai subtil,
diafan şi evanescent ca aripile libelulei
abia întrezărite pe azurul cerului.
Cîndva, într-o eră îndepărtată,
poezia nu va mai avea nevoie de cuvinte,
însă nici noi nu vom mai fi, poate, oameni.

PREMONITION

One day, in a far era,
someone will pronounce a sound
and all the splendors of the world
will burst in our minds,
will burst in our hearts.
Poetry will no longer be
that sometimes cumbersome sequence
of words felt, suffered, dreamed,
but something more subtle,
ethereal and evanescent
like the wings of the dragonfly
barely seen in the azure of the sky.
One day, in a far era,
poetry will not need words
but neither us will be, perhaps, humans.

CIMITIRUL FLORILOR

2011-09-30T12:43:00.000-07:00

Într-un colţ al grădinii
Grădinarul cel tainic
adună florile moarte.
Materia ce-a strălucit cîndva
într-o magnifică frumuseţe
se topeşte încet
uitîndu-şi splendida formă,
minunatul parfum şi culoarea,
se preschimbă-n scrum,
în humă, în praf,
apoi în abur uşor, în nor,
într-o boare rătăcitoare,
în duh de floare.
Pînă cînd
o altă formă-nşelătoare
o va ademeni iar
să-i calce pragul hoinar.
Şi-atunci în grădina unduitoare
se va deschide o altă floare.

GREŞALA NOASTRĂ FUNDAMENTALĂ

2011-09-28T16:43:00.000-07:00

Constantin P. Popescu : The Blue Way ( artistiq.blogspot.com )

Greşala noastră fundamentală
e poate aceea de-a nu aprofunda lucrurile,
de-a le lăsa să plutească-n derivă
undeva la marginea inimii,
undeva la marginea uitării,
şi de-a plonja prea rar în adîncuri
să le căutăm izvoarele,
înălţîndu-ne precum scafandrii
cu vreo perlă luminînd întunericul.
Alergăm biciuiţi de timp,
avizi de noi şi noi orizonturi,
lăsăm în urmă iubiri şi blesteme
ce nu ne vor ierta niciodată,
ce ne vor urma pretutindeni
în vise şi în nelinişti,
din senin smulgîndu-ne lacrimi
aşa cum noaptea smulge ierbii boabe de rouă.
Greşala noastră fundamentală
e poate aceea de-a nu dărui vieţii
mirarea ce-o dăruim doar minunii,
de-a nu face din fiecare gest
un simbol al trecerii noastre pe cărările lumii.

PARADISUL ACESTA

2011-09-27T14:36:00.000-07:00

Paradisul acesta e un loc plin de primejdii
în fiecare colţ o pînză de păianjen
pe fiecare floare un vierme hidos
printre crengi păsările îşi ascut ciocul şi ghearele
şerpi se strecoară prin frunzişul umbros.
Melci lunecoşi lasă dîre de lună
peste pietrele sîngerii
şopîrle cu limbi despicate
înhaţă din zbor fluturii aurii.
Privirile se prefac în fulgere de ură
sărutările în blesteme
îmbrăţişările devin încleştări
cuvintele rostesc anateme
gîndurile au două cărări.
În mijloc mărul discordiei
îşi înalţă trunchiul fălos
îmbiind pe rînd trecătorii
cu rodu-i înşelător şi lucios.
Pretutindeni şoapte şi paşi nevăzuţi
şi urmele grădinarului tăcut
cel care coseşte grădina de la început.

THIS PARADISE

This paradise is a place full of danger
in every corner a spider web
in every flower a hideous worm
among the branches birds are sharpening their claws
snakes are crawling through the thick foliage.
Slippery snails leave moon traces
over the blood-red stones
split-tongued lizards are grabbing
golden butterflies in flight.
Looks change in lightnings of hatred
kisses become curses
hugs turn in clashes
words have double edges
thoughts walk on two paths.
In the middle the apple of dissension
is raising its proud trunk
luring in turn the passerby
with its deceptive and shiny fruit.
Everywhere whispers and invisible steps
and the traces of the silent gardener
those who is mowing the garden from the beginning.

ASCENSORUL ( un vis )

2011-09-26T06:48:00.000-07:00

Visez. Mă urc în ascensor.
Nu ştiu sigur, vreau să urc sau să cobor...
Dar ascensorul se opreşte mereu între etaje
şi-n faţa mea răsar doar ziduri şi grilaje.
Încerc din nou. Ascensorul urcă exasperant de încet.
Se opreşte cu un zvîcnet ciudat, cablul vibrează-nfundat.
Cobor. Un nesfîrşit tunel întunecat.
Mă-ntorc spre ascensor
şi-atunci constat cu un fior
că-i numai o cabină suspendată în imensul gol.
N-am altă scăpare, intru iar în ascensor
şi-apăs butoanele cu disperare.
Liftul urcă şi coboară la-ntîmplare.
Plîng, mă zbat, strig, năduşesc.
Nicidecum ascensorul nu pot să-l opresc.
Mă las păgubaşă. În sfîrşit, liftul pare că s-a poticnit.
Încet, cu frică, ies din ascensor.
Pe un perete scrie doar atît :
SUBSOL.

ÎNTREBĂRI DESPRE TIMP

2011-09-02T11:16:00.000-07:00

Ceas închipuit de Salvador Dali ( A clock imagined by Salvador Dali )

Oare timpul se dilată odată cu universul ?
Fuge de noi sau cu noi ?
Ori se-nvîrte în jurul cozii
precum un animal bezmetic,
aşa cum credeau cei vechi ?
Deşi îl simţim pe pielea noastră,
nu ştim să spunem ce este
( nici Augustin nu ştia )
şi orice presupuneri am face
( ca şi despre Dumnezeu )
se pot dovedi atît adevărate cît şi false.
Sau poate timpul nici nu există
( nimeni nu l-a văzut vreodată ! )
şi e doar una dintre himerele
care bîntuie lumea.
Şi dacă timpul e ireversibil,
unde se duce oare,
sorbit cu nesaţ,
nu cumva spre nimic
şi spre nicăieri ?
Să fie oare veşnicia
tocmai absenţa timpului ?

QUESTIONS ABOUT TIME

Is it time expanding with the universe ?
Is it running from us or with us ?
Or it is wheeling round its tail
like a giddy animal,
as the ancients believed ?
Although we feel it on our skin,
we do not know to tell what it is
( neither Augustin did )
and any assumptions we should make
( as about God )
they can be both true and false as well.
Or maybe time does not exist
( no one has ever seen it ! )
and is just one of the chimeras
that ever haunted the world.
And if time is irreversible,
where does it go,
avidly drunk,
lest to nothing
and nowhere ?
Might be the eternity
just the absence of the time ?

DESTINAŢIE

2011-09-01T16:35:00.000-07:00

Mă-ndrept spre singurătate,
poate că asta este destinaţia
iubirilor care ard prea intens,
arderea, arderea de tot,
scrumul alb al singurătăţii.
Şi totuşi iubirile călduţe nu mă interesează,
chiar dacă durează mai mult poate,
mă-ndrept spre singurătate
cu braţele deschise
ca spre singura, statornică iubire.

DESTINATION

I'm making my way to the loneliness,
maybe that is the destination
of the loves that are burning too intensely,
the burning, the complete burning,
the white ashes of the solitude.
And yet I'm not interested in lukewarm loves,
even if they last perhaps more,
I'm making my way to the loneliness
with my arms open
as to the one, abiding love.

REGINA BURUIENILOR

2011-08-30T07:58:00.000-07:00

Regina Buruienilor,cea veşnic neiubită,
spre blîndul Rege al Norilor-ndrăzni
să-şi-nalţe ochii într-o secetoasă zi :
- Revarsă-ţi roua ochilor albaştri
şi-o nemaivăzută floare voi rodi.
Iar blîndul Rege neştiind ce zace în gînd ascuns
a plîns deasupra-i şi a fost de-ajuns :
rapace, mii de buruieni au năpădit
pămîntu-ntreg,-nălţîndu-se vîtros către zenit.
Cu braţe pătimaşe l-au cuprins
şi dincolo de nori s-ar fi întins
de nu-i venea în ajutor
secera lunii şi a fulgerelor coasă
ce retezară iarba rea şi nemiloasă.
Şi astfel drama se sfîrşi
şi blîndul Rege reveni
în împărăţia lui pufoasă.
Dar de atunci, alunecînd pe cîmpuri,
cu leneşu-i alai de nori bălai,
fără de voie, cînd şi cînd îşi amintea
de cea care-ndrăznise a-l ruga
în dar să-i dea, iubind-o, lacrima.

TREI GENERAŢII

2011-08-25T05:39:00.000-07:00

Robin Weiss : Three Red Roses

Pe-o singură tulpină
un trandafir abia îmbobocit
altul deschis şi zîmbitor
şi-al treilea plecîndu-şi capul ofilit.

THREE GENERATIONS

On the same stem
a rose just bloomed
another open and smiling
and the third bowing his withered head.

JUCĂRII

2011-07-31T14:00:00.000-07:00

Fetiţa avea o mulţime de jucării,
păpuşi cu păr de mătase aurie
ursuleţi de catifea ciocolatie
cuburi frumos colorate
cărţi de poveşti minunat ilustrate...
Dar într-o zi fetiţa descoperi
cîteva pietricele care sclipeau în soare
ca nişte nestemate
şi uitand de toate celelalte jucării
începu un joc miraculos
de care nu se mai sătura.
Primul copil din lume
inventa primele jucării.

TOYS

Little girl had lots of toys,
dalls with hair of golden silk
teddies of chocolat velvet
colorful cubes
wonderfully illustrated story books...
But one day little girl found
a few little stones that were sparkling in the sun
like gems
and forgetting all the other toys
she started a miraculous game
that she couldn't get enough.
The first child in the world
was inventing the first toy.

VIZIUNE

2011-07-30T16:31:00.000-07:00

Pluteam printre ierburi şi vise
pînă cînd ierburile mă acopereau
ca pe un măr putrezit,
iar din vis rămînea
doar scheletul, alb, curat,
netezit de lumină şi ploi,
prin orbite trecîndu-i
şiruri necurmate de furnici,
furnici negre, neobosite,
cărînd mereu
cadavrul vreunui fluture.

VISION

I was floating among herbs and dreams
until the herbs were covering me
as a rotten apple,
and of the dream was remaining
just the skeleton, white, clean,
smoothed by the light and rains,
through its orbits passing
unceasing strings of ants,
black ants, tireless,
always carrying
the dead body of a butterfly.

O ZI ÎN CASA PĂRĂSITĂ

2011-06-25T06:07:00.000-07:00

La intrare un covor sîngeriu de petale. Trandafirii căţărători, care au împînzit curtea, s-au scuturat suspinînd în penumbra casei bătrîne. Mica grădină s-a sălbăticit şi arată ca o junglă în miniatură sau ca un paradis hirsut. În mijloc tronează un măr cu crengile grele de mere. Noaptea se aud cum cad la intervale regulate, cu un sunet înfundat, de parcă ar cădea direct din cer.
Foşnete, adieri, miresme. Vîntul colindă nestingherit grădina.
Soarele de dimineaţă priveşte curios prin ferestrele prăfuite, în odăile pustii. Luminează pereţii tăcuţi, cu tencuiala căzută pe alocuri, coboară pe duşumele, în dungi aurii, descoperă vechi icoane şi fotografii înrămate. Ca o cameră de luat vederi, se plimbă peste paturile masive, acoperite cu macaturi vechi de lînă, în care nu a mai dormit nimeni de o veşnicie, scrutează dulapurile bătrîne şi demodate şi oglinzile cu ape tulburate de timp, alunecă pe luciul sobelor de teracotă.
Camera dinspre stradă e cea mai luminoasă. Era camera pentru oaspeţi. Are patru ferestre, patru ochi mari către lume. Soarele o inundă din toate părţile, într-o orgie de lumină. Pe un raft scorojit dintr-o bibliotecă vetustă, descoperă cîteva cărţi cu coperţile roase şi nişte ochelari cu rame grele, de baga. Se strecoară pe uşa uitată întredeschisă de ani şi se pierde pe micul coridor dintre camere. Aici lemnul duşumelei mai scîrţîie uneori de nenumăraţii paşi care l-au străbătut de-a lungul timpului. Paşi nesiguri de copii, paşi zglobii de adolescenţi, paşi hotărîţi de oameni în toată firea, paşi greoi şi tîrşiţi de bătrîni.
Camera din mijloc e mult mai întunecată şi mai răcoroasă. O răcoare din alte timpuri. Umbrită de crengile dese ale pomilor, e plină de tăcere şi mister. Totuşi, soarele reuşeşte să strecoare printre frunze cîteva raze anemice pentru a cerceta dulapul masiv, plin de haine vechi, putrezite, masa de toaletă cu oglinda înnegrită de vreme, cana de pămînt smălţuit în care se destramă încet un mănunchi uscat de busuioc. Din cînd în cînd, ciucurii mici se sfărîmiţează şi cad pe lemnul gălbui, într-o ploaie fină de praf cenuşiu. Pe patul cu tăblii înalte o cergă, cîndva un cîmp cu flori, îşi pierde culorile an de an. În colţuri, păianjenii au ţesut adevărate broderii. O rază rătăcită s-a prins în mijlocul pînzei şi se zbate din răsputeri să scape. Neobişnuit cu asemenea pradă, păianjenul cu picioare lungi se retrage într-un loc mai ferit.
E amiază şi soarele a cam obosit, dar mai găseşte putere să pătrundă şi-n ultima cameră, puţin mai luminoasă, dar la fel de prăfuită şi pustie. Un covor cu motive olteneşti, ţesut la război, acoperă jumătate din peretele de deasupra divanului desfundat. Alături o sobă masivă, din care s-au desprins cîteva cărămizi de teracotă.Două scaune scîlciate şi o măsuţă schioapă întregesc mobilierul.
În lumină, praful iscă irizări ciudate. Şi aici se mai aud uneori glasuri confuze, rîsete subţiri sau hohote de plîns.
După ce a colindat ore întregi toată casa, însoţit doar de ecouri de timp, soarele se opreşte să se odihnească în bucătărie. Aici îşi aminteşte de fetiţa de cinci-şase anişori care încerca să prindă lumina în pumnii ei mici. Cînd obosea se aşeza visătoare pe un scăunel, în colţul cel mai cald şi cel mai luminos şi aştepta răbdătoare ca bunica să termine de copt azimile rotunde şi albe pe plita încinsă.
O masă, două scaune şi un dulap, vopsite şi revopsite de-a lungul anilor, e tot ce-a mai rămas din vechea bucătărie. Dulapul e plin de vase desperechiate şi ciobite, inutile. Stăpînii casei au plecat de mult într-o lume în care nu mai au nevoie de ele. Copiii s-au împrăştiat pe la rosturile lor şi vin arareori pe aici. Casa părintească a rămas să-şi rumege amintirile...
Spre seară, în încăperi lumina scade treptat, ca lumina unei lămpi al cărei fitil se micşorează. Casa se umple de şoapte, de furişări tăcute, de suspine, de vise. Intr-una dintre camere se aprinde o candelă şi pîlpăie încet sub ochii înduioşaţi ai Maicii Domnului. O bătrînică îşi pune ochelarii cu rame de baga şi deschide o scrisoare îngălbenită.

ROŞU ÎNCHIS, APROAPE NEGRU

2011-06-23T06:41:00.000-07:00

Roşu închis, aproape negru,
roşu, cu inima neagră,
viaţă şi moarte îngemănate
într-o formă perfectă.
Orbitez în juru-i ca o gîză
atrasă şi respinsă de acelaşi mister.
Privindu-l sîngele mi se-ntunecă
se coagulează imperceptibil
roşu închis, aproape negru.

DARK RED, ALMOST BLACK

Dark red, almost black,
red, with black heart,
life and death intertwined
in a perfect form.
I am orbiting around it like a bug
attracted and rejected by the same mystery.
Watching it my blood is darkening
it is coagulating imperceptibly
dark red, almost black.

SENSURI

2011-06-10T14:53:00.000-07:00

Josephine Wall : Bubble World

Poate ca viaţa nu are alt sens
decît aceste sensuri marunte, de zi cu zi
aburul cafelei de dimineaţă
prima rază de soare reflectîndu-se în fereastră
foşnetul crengilor legănate de vînt
trilul dantelat al păsărilor vrăjite de lumină
surîsul iubitului abia trezit din somn
ochii curaţi ai copiilor
fragila minune a fiecărei flori
o carte de poezii care vorbeşte despre nemurire
si alta care vorbeşte despre neant
mica serenadă a lui Mozart
copacii si luna si ploaia
luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sîmbata, duminică
primăvara, vara, toamna şi iarna
atatea sensuri mărunte
că ar putea umple o veşnicie.

MEANINGS

Perhaps life has no other meaning
than these small meanings of everyday
the mist of the morning coffee
the first sunbeam reflecting in the window
the rustle of the branches swinged by the wind
the laced trill of the birds spelled with light
the smile of your lover just woke up
the pure eyes of the children
the fragile miracle of each flower
a book of poetry that talks about immortality
and another that talks about nothingness
Mozart's little serenade
the trees and the moon and the rain
Monday, Tuesday, Wednesday, Thursday, Friday, Saturday, Sunday
spring, summer, autumn and winter
so many small meanings
that could fill an eternity.

CÎND COPILUL PLÎNGE

2011-06-08T06:32:00.000-07:00

Gustav Klimt : Mother and Baby

Cînd copilul plange,
în sanul mamei laptele-nfloreşte.
Copil uitat în leagăn,
îndelung am plîns
după laptele vieţii,
laptele dulce-amar,
şi obosită de-atîta plîns
cu ochi uscaţi si mari,
cu urmele sărate ale lacrimilor pe obraz,
ţintesc lumini si umbre pe tavan.
Curînd voi adormi
visînd că lacom trag
cu mici sughiţuri de plăcere
din sînii doldora
ce mi s-au refuzat.

WHEN THE BABY IS CRYING

When the baby is crying,
the milk is blooming in his mother's breast.
A child forgotten in the cradle,
I have cried for long
after the milk of the life,
the sweet-bitter milk,
and tired of so much crying,
with dry and large eyes,
with the salt traces of tears on my cheek,
I'm aiming lights and shedows on the ceiling.
Soon I shall fall asleep
dreaming that I'm greedyly sucking
with little hiccups of pleasure
from the chockfull breasts
which were refused to me.

A STA DE TAINA

2011-06-07T08:56:00.000-07:00

In Oltenia e o vorba : a tainui sau a sta de taina.E un verb ciudat, care te induce in eroare, trebuie sa-l intelegi tocmai pe dos. Pentru ca in aceptiunea locala a tainui inseamna de fapt a te destainui, a sta de vorba, a spune vrute si nevrute. In serile de vara, dupa ce trecea zaduful si rasuflau usurati de truda zilei, oamenii se adunau pe la porti sa tainuiasca.Pentru cei mari,a tainui insemna de cele mai multe ori a-si impartasi zvonurile care umblau prin orasel,intarite de marturiile proprii, cu alte cuvinte a barfi sau a incondeia pe unul si pe altul si a le forfeca faptele. Dar pentru noi, copiii, a sta de taina avea ceva magic.
Asa se face ca, intr-o seara tarzie, cu cerul spuzit de stele, ne-am adunat cativa la linie, in fata portii lui nea Tane, sa povestim cate-n luna si-n...stele. Intunericul, alungat doar de lumina slaba raspandita de ferestrele caselor si de luciul palid al stelelor, ne potolea incul de joaca si ne facea sa ne strangem unii in altii.
- Ce frumoase sunt stelele ! spuse deodata Nicu, un baietandru pistruiat, cu ochii verzi ca frunza frageda. Mama spune ca nu le putem atinge decat cu gandul.
- Acolo stau ingerii, afirma cu tarie Daniela, o fetita negricioasa, cu ochii ca mura coapta.
-De unde stii tu ? intreba pe un ton vadit malitios Carmen, cea vesnic pusa pe sotii.
- Stiu, raspunse Daniela si se imbufna.
- Si eu stiu, se amesteca Violeta, doar ca sa-i faca in ciuda sora-si.
- Ingerii ne apara de intuneric si de rele, interveni si Alis, sora Danielei. Sunt oameni de lumina.
- Si copii, adauga Nicu.
- Da, si copii, intari Alis.
- Bunica spune ca daca suntem cuminti si ne rugam seara, la culcare, ingerii ne iau cu ei mai tarziu, am adaugat si eu timid.
- Eu nu vreau sa ma duc acolo, vreau sa raman cu mama si cu tata, aici pe pamant, se rasti Carmen.
- Toti ajungem acolo, asa spune bunica, indraznii eu.
- Eu nu ma duc, se indarji Carmen.
- E frumos in tara ingerilor, o infrunta Violeta.
Desi erau surori, se impungeau necontenit.
- Asa spune si mama, se aventura Nicu. De acolo am venit cu totii, dar am uitat.
- Eu imi aduc aminte putin, afirmai eu.
- Minti, se foi Carmen. Ce rost mai avea sa venim aici ?
- Am venit in vacanta, isi dadu cu parerea Daniela. Si pe pamant e frumos.
- Poate ca de-aia uitam. Si nu mai vrem sa plecam, incercai eu.
- Poate, spuse melancolica Alis. Eu am visat ca zburam la stele. ( Peste ani, avea sa junga prima dintre noi la stele )
- Eu chiar o sa zbor. Ma fac aviator, se fali Nicu.
- Cu avionul nu ajungi nici la stele, nici la ingeri, sari Carmen.
- Atunci o sa ajung cu gandul, sac ! se imbatosa Nicu.
- Mare branza ! se burzului din nou Carmen.
Din fericire lucrurile se oprira aici. Bunica iesise in poarta si ne chema de zor. Ne-a raspandit ca un card de potarnichi, privind cu regret in urma. Vraja acelei seri nu s-a mai repetat. Dar in noaptea care a urmat, am visat o ceata de ingeri, incolonati ca la parada, invaluiti intr-o lumina albastra, lumina de stele. Treceau prin gradina noasta, cantand. Nici pana in ziua de azi nu stiu daca am visat sau i-am vazut aievea.

UN STROP DE NEMĂRGINIRE

2011-06-04T04:19:00.001-07:00

O ramură se îndoaie uşor

sub greutatea abia schitată a unei păsări .

Intr-o zi pasărea va cădea la pămant

ca un fruct prea copt.

Acum însa

e un strop de nemărginire.

A BIT OF BOUNDLESSNESS

A branch is gently bending
under the barely sketched weight of a bird.
One day the bird will fall to the ground
like a too ripe fruit.
But now
she is a bit of boundlessness.

SALCÎMUL MEU PLÎNGE

2011-06-03T02:42:00.000-07:00

Salcîmul meu plînge
ploaia i-a aninat mii de lacrimi
de fiecare frunză, de fiecare floare.
Aş vrea să-l îmbrăţişez, să-l alint ,
ciufulitule, înmiresmatule, minunatule,
ploaia se va opri
şi vei zîmbi iar printre lacrimi.

MY LOCUST TREE IS WEEPING

My locust tree is weeping
the rain has hunged thousands of tears
on every leaf, on every flower.
I want to hug him, to pet him,
you ruffled one, you scented one, you wonderful one,
the rain will stop
and you will smile again through tears.